După ce am văzut care sunt procedurile optime de dezaburire rapidă a maşinii în sezonul rece urmate de măsuri şi tehnici de condus pe zăpadă, ne adresăm unei situaţii cel puţin la fel de instabile şi cu potenţial ridicat de risc: condusul pe gheaţă şi polei.
Pentru că majoritatea sfaturilor ce urmează sunt de fapt principii de bun simţ, veţi regăsi aceleaşi trucuri de condus pe gheaţă şi polei ca şi în cazul rulării pe zăpadă, însă diferenţele există, după cum urmează:
1. Nu lăsaţi nimic la voia întâmplării
Când conduceţi pe drumuri îngheţate, ultimul lucru pe care vi-l doriţi este să nu aveţi suficientă vizibilitate – curăţaţi bine geamurile maşinii! Planificaţi-vă traseul astfel încăt să rulaţi pe cât posibil pe artere mari în defavoarea străduţelor şi, dacă estimaţi că nu veţi ajunge în timp util la destinaţie, treziţi-vă cu un sfert de oră mai devreme. Nu credem că mai trebuie menţionată prezenţa unor anvelope adecvate, de iarnă, care să fie ajutate de lanţuri dacă este cazul.
Deşi nu pare, maşina asta va vira în direcţia total opusă celei în care se deplasează. Puteţi explica de ce? 🙂
Argumentul că cele de mai sus nu au legătură cu condusul pe gheaţă este invalid. Orice manevră bruscă din cauza grabei sau lipsei de vizibilitate va duce la accidente, mai ales pe polei!
2. Nu te crede pilot de raliuri!
Pe polei sau gheaţă, distanţele de frânare se multiplică de 10 ori. Aşadar, nu circulaţi cu viteză. Chiar dacă vă încadraţi în limita legală de viteză, încercaţi să menţineţi o viteză constantă adaptată la condiţiile de drum şi trafic – a se traduce prin ÎNCETINIŢI – încercând în acelaşi timp să măriţi considerabil distanţa dintre maşina din faţa şi din spatele vostru.
Fără zăpadă şi gheaţă pe geamuri, plafon şi oglinzi, plus anvelope adecvate. Abia acum vă puteţi gândi să plecaţi la drum!
3. Nu vă apropiaţi prea mult de cei din faţă!
Un sfat aparent banal, dar deseori ignorat de şoferi. Indiferent de calitatea anvelopelor şi a reflexelor voastre, distanţa dintre maşina din faţă şi cea în care vă aflaţi poate face diferenţa între o tamponare şi un accident evitat la limită.
4. Nu bruscaţi maşina
Din păcate, doar experienţa sau câteva cursuri de condus defensiv vă pot ajuta la acest capitol, însă dacă vă impuneţi lucrul acesta şi reuşiţi să vă controlaţi impulsul de moment, veţi avea numai de câştigat. La fel şi maşina. Aşadar, manevraţi volanul cu blândeţe – eventual închipuiţi-vă că e fabricat din cel mai fin porţelan sau este acoperit cu ţepi ascuţiţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru pedala de frână. Frânarea pe suprafeţe alunecoase, implicit gheaţă şi polei, trebuie evitată în general, pentru că va face uitate toate sistemele de siguranţă cu care este dotat un autoturism, iar maşina se va transforma într-o sanie de metal. La fel, manevrele de evitare bruscă, obişnuite în traficul urban, au o cu totul altă amplitudine pe carosabilul acoperit cu gheaţă, deci evitaţi-le!
Învârţi volanul uşor, în direcţia în care fuge spatele. Apoi redresezi şi reglezi răspunsul din acceleraţie
5. Nu folosi frâna de picior, ci alternativele!
Dacă este absolut necesar să frânaţi, faceţi-o cât mai blând cu putinţă, şi nu ridicaţi piciorul în momentul în care simţiţi în pedală activarea ABS-ului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru accelerările în trombă, care vor face ca roţile să-şi piardă aderenţa şi să se învârtă în gol. Pe gheaţă puteţi încerca şi plecările de pe loc să se realizeze din treapta a 2-a de viteză, însă asiguraţi-vă că ridicaţi progresiv şi lent piciorul de pe ambreiaj.
Frâna de motor nu va lipi acest Mercedes-Benz de maşina din care se face poza…
Evident, frâna de motor presupune deja că v-aţi lăsat suficient spaţiu faţă de cel din faţă, da?
6. Nu te panica dacă intri în derapaj!
Poleiul este mult mai periculos decât gheaţa, pentru că în momentul în care acoperă şoseaua dă senzaţia că asfaltul este doar ud, nu şi îngheţat. Acest lucru se datorează faptului că bulele de aer din apa îngheţată sunt foarte rarefiate, ceea ce face ca pojghiţa să fie extrem de transparentă. Nu degeaba în engleză poleiul este denumit “black ice”, sau gheaţa neagră. În cazul în care se întâmplă să pierdeţi controlul maşinii sau simţiţi că aceasta este pe cale să derapeze, ideal e să nu intraţi în panică. Tot ce puteţi face este să viraţi în direcţia în care alunecă spatele maşinii, reducând total sau parţial accelerarea, dar fără a pune frână. Dacă spatele începe să derapeze în direcţie opusă, reduceţi bracarea roţilor până stabilizaţi maşina. Evitaţi frânarea, pentru că ABS-ul s-ar putea să nu facă faţă suprafeţei alunecoase şi nu veţi face altceva decât să accentuaţi alunecarea. Nu apăsaţi mai tare pedala de acceleraţie decât atunci când sunteţi 100% sigur că aţi redresat maşina şi aceasta şi-a recăpătat tracţiunea.
Spatele a plecat în dreapta. În ce direcţie trageţi uşor de volan? Aţi ghicit. Tot în dreapta, deşi faceţi stânga!
7. Nu te relaxa la volan, anticipează situaţiile periculoase!
Atenţie mare în timp ce vă deplasaţi pe sub poduri, pasarele şi pasaje scurte, pentru că acolo apar de obicei porţiunile cu gheaţă, iar un petic ce pare inofensiv vă poate arunca într-un derapaj periculos. Anticiparea este de esenţă în condiţii de iarnă, de aceea încetiniţi prin frână de motor înainte de a ajunge în aceste zone şi nu acţionaţi frâna dacă simţiţi că maşina începe să derapeze uşor.
Mulţi nu-şi dau seama câte lucruri grave se pot evita printr-un stil de condus preventiv combinat cu o stare alertă şi o atenţie maximă, mai ales în condiţii vitrege. Aşadar, mare atenţie la cum conduceţi voi, mare atenţie la cei din jur, şi în general la orice obstacole vă ies în cale precum şi la starea drumului. Dacă vă deplasaţi pe un drum cu serpentine, încercaţi să nu scăpaţi din ochi şoseaua, căutaţi cu privirea ieşirea din fiecare curbă şi faceţi abstracţie de copaci, parapeţi, borne kilometrice şi de peisaj în general.
VOI CE LUCRURI EVITAŢI SĂ FACEŢI ATUNCI CÂND CIRCULAŢI PE O SUPRAFAŢĂ ALUNECOASĂ? LE PUTEŢI ÎMPĂRTĂŞI ŞI DISCUTA CIVILIZAT, MAI JOS, ÎN SECŢIUNEA DE COMENTARII.